Orgoliul înseamnă a avea demnitatea ce rezultă din conştiinţa propriei valori, vanitatea este dorinţa deşartă după mărire, după ieşitul în faţă, şi asta mână în mână cu nevoia de linguşeală. Orgoliul nu simte nevoia să fie confirmat în conştiinţa pe care o are despre sine şi, de aceea, intră în alertă la orice laudă pe care o suspectează a fi o simplă introducere la linguşeală. - Gabriel Liiceanu (Întâlnire cu un necunoscut 2010)

Sonetul 66 (Sonnet LXVI)
Sătul de toate, moartea îmi invoc;
Văd vrednicul cerşind pentru mâncare,
Medalii pe distinsul dobitoc,
Credinţa răsplătită cu trădare;
Văd mantii aurite pe zălud,
Şi ţol de târfă pe virtutea pură,
Perfecţia o văd proscrisă crud,
Şi laşul văd puterea cum o fură;
Talentu-l văd de cenzori sufocat,
Ştiinţa uzurpată de prostie,
Dispreţuit ce e adevărat,
Şi rob la rău cel bun şi de-omenie. William Shakespeare (1609)

"Secretul din spatele cuvintelor „fără ceară” era prea dulce. Originile expresiei se pierdeau în vremuri de mult trecute. În epoca Renaşterii, sculptorii spanioli care făceau greşeli când sculptau marmură scumpă îşi peticeau adesea greşelile cu cera — „ceară”. O statuie care nu avea greşeli şi deci nu cerea peticire era denumită o „sculptură sin cera” sau o „sculptură fără ceară”. Mai târziu, expresia a ajuns să însemne tot ce era adevărat sau onest. Cuvântul „sincer” evoluase din spaniolul sin cera — „fără ceară”. Ca atare, codul secret al lui David nu însemna cine ştie ce mare mister — pur şi simplu el îşi semna bileţelele cu cuvintele: „Cu sinceritate”." - Fortăreața digitală de Dan Brown